Bucurie duhovnicească deosebită pentru enoriașii parohiei ,,Adormirea Maicii Domnului Pașcani” - Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială.

Viața parohiei Decembrie 21, 2012

Duminică, 16 decembrie 2012, enoriașii Parohiei ,,Adormirea Maicii Domnului“ din Paşcani, au trăit momente de bucurie și înălțare duhovnicească, pentru că l-au avut în mijlocul lor, la Sfânta Liturghie pe Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Preoții împreună cu credincioșii l-au întâmpinat pe Înalt Preasfințitul Părinte Teofan cu aleasă căldură sufletească, conform tradiției bisericești cu Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, în sunetul solemn al clopotelor bisericii, dar și al ospitalității românești cu flori, pâine și sare, în timp ce peste toți coborau din cer fulgi ușori de nea, ca o binecuvântare blândă a lui Dumnezeu.

Biserica a fost neîncăpătoare pentru credincioșii veniți să participe la acest moment deosebit de rugăciune, prilejuit de oficierea  Sfintei Liturghii de către Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, împreună cu soborul de preoți și diaconi, din care au făcut parte,  pr. Marian Timofte, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, pr. paroh Neculai Ancuţa şi pr. Ioan Florin Călăraşu, slujitori ai parohiei, pr. Gigi-Daniel Ioan, misionar de caritate şi secretarul Protopopiatului Paşcani, pr. Cristinel Hărmănescu de la parohia Sf. Gheorghe Pașcani, pr. Ioan Isac de la parohia Sf. Voievozi Pașcani.  Au fost prezenți la Sfânta Liturghie, primarul Municipiului Pașcani Dumitru Pantazi, domnul deputat Neculai Rățoi, ambii membri în Adunarea Eparhială Iași, precum și Administratorul Public al municipiului, domnul Gică Zanet.

IPS Teofan a început slujba arhierească citind rugăciunea de dezlegare, în timp ce preoții slujitori au ținut veșmintele pe capetele credincioșilor.  După citirea Sfintei Evanghelii de la Luca, cap. XIV, versetele 16-24, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a explicat pilda celor poftiţi la cină : „Cina, masa sau agapa, aşa cum o numim noi în limbaj bisericesc, înseamnă de fapt iubire şi constituie locul unde omul se simte bine, odihnindu-se în trupul şi în sufletul său. Ceea ce vrea să ne spună Evanghelia ce s-a rostit în această zi e faptul că şi împărăţia cerurilor se aseamănă cu o cină, la care toţi oamenii de pe faţa pământului sunt invitaţi să participe. Întreaga istorie a umanităţii, cât şi a fiecărui om în parte, de la Botez şi până la mormânt, nu reprezintă nimic altceva decât o chemare la cină din partea Domnului. De aici ne dăm seama că împărăţia cerurilor poate fi trăită încă din această lume, în mod special în două locuri: în familia proprie - biserica cea mică - şi în parohia proprie - biserica cea mare -, iar pentru puţini dintre creştini se mai adaugă şi mănăstirea, care este noua familie pentru monahi şi monahii“.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, au rostit alocuţiuni şi cuvinte de mulţumire pr. protopop Pavel Postolachi, pr. paroh Neculai Ancuţa, după care IPS Teofan a dăruit preoților slujitori ai parohiei un Liturghier și câte două cărți de zidire duhovnicească.

Pentru că, de puțin timp, la 7 noiembrie anul acesta, s-au împlinit 30 de ani de la Sfințirea bisericii, a urmat săvârşirea unui parastas în amintirea vrednicului de pomenire preotul Grigorie Cojocaru şi a preotesei Aurelia Cojocaru, ctitorii cei mai de seamă ai Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ Paşcani.   

 

                                                                                                                                                                       Pentru mai multe imagini, accesați secțiunea ,,Fotografii”